Evenimente

Seara de Punk cu Marky Ramone in The Silver Church din Bucuresti

Seara de Punk cu Marky Ramone in The Silver Church din Bucuresti

27-10-2010 21:00, The Silver Church, Bucuresti Domeniu: Muzica

The Silver Church Club din Bucuresti va asteapta pe data de 27 octombrie 2010 la un eveniment de zile mari pe care fanii punk-rock-ului sigur il vor aprecia:  Marky Ramone, intemeitor al acestui gen muzical, alaturi de trupa Ramones, revine la Bucuresti, alaturi de Michael Graves (ex. Misfits) pentru un concert incendiar.

Marky Ramone a concertat pentru prima data la Bucuresti in Decembrie 2008, iar fanii genului, vor avea ocazia sa retraiasca piese celebre precum „Sheena Is A Punk Rocker", „Blitzkrieg Bop", „Pet Sematary", „Rock 'n' Roll High School" si „Rockaway Beach". in Line-up este inclus Michael Graves la voce, personaj cunoscut drept inlocuitorul lui Glenn Danzig in The Misfits.

The Ramones a fost considerata cea mai importanta trupa de punk-rock, chiar si de catre Sex Pistols, si The Clash, cele mai cunoscute trupe de gen. Au influentat stiluri intregi din care astazi fac parte artisti de marca, de la Dead Kennedys pana la Metallica, de la Black Flag pana la Nirvana, de la Bad Brains (denumiti asa dupa un cantec Ramones) pana la Red Hot Chili Peppers, de la Green Day si Bad Religion pana la U2 si Motörhead...

Pentru reusitele sale, Marky Ramone a castigat premiul MTV „Lifetime Achievement" (ce i-a fost inmanat de Bono - U2), isi are numele scris in Rock and Roll Hall Of Fame din New York, are propria „stea" cu numele sau in Hollywood si a aparut in The Simpsons.

Toate biletele pentru concert au un pretul de 50 de lei si pot fi achizitionate de la Silver Church, in seara evenimentului.

In deschidere va canta ZOB, iar warm-up party-ul va fi responsabilitatea lui DJ Teo.

Concertul de la Bucuresti este organizat de King Size Production si Bring the Noise.

Comentarii(0)

Adauga comentariul tau