Cum mor principiile?
[INDENT]Resemnarea...Oare a face pace cu viata e un act de resemnare? O etapa avietii care marchiaza inceputul maturitatii?...Sau e pur si simplu o infrangere? Un compromis ceva mai mare decat celelalte din sirul de compromisuri pe care ne-am obisnuit sa-l numim viata sociala...
Experienta, ma refer la experienta pe care unii o numesc "scoala vietii", poate fi considerat unul dintre factorii care genereaza resemnarea? Daca da atunci temenul de resemnare e indulcit, isi pierde conotatia de renuntare accentul mutandu-se pe acceptare, iar daca nu resemnarea e infrangere.
Supravietuirea reprezinta, cred eu, motivatia cea mai solida a gestului pe care-l facem cu totii de a ne alege in mod subiectiv interpretarea convenabila a actului de resemnare.
Eram elev in gimnaziu, nu-mi amintesc exact in ce clasa, esentialul e ca profesoara de matematica ne-a pus sa demonstram o lege matematica care parea evidenta.
Era prima oara cand mi se cerea sa demonstrez ceva ce intotdeauna mi se paruse evident. Am enuntat cateva cazuri particulare care confirmau legea respectiva si am considerat problema rezolvata, doar cand profesoara corectandu-mi lucrarea mi-a explicat cum ca daca enumeri cateva cazuri care se supun unui anumit tipar acest lucru nu face din tiparul respectiv o lege general valabila, s-a inchegat in mintea mea ideea de obiectiv/subiectiv. Tot atunci mi-a mai ramas in minte un lucru: notiunea de obiectiv nu-si gaseste aplicatie decat in lumea matematicii.
In lumina celor spuse mai sus toata incercarea mea de a analiza mecanismul resemnarii ca parte componenta a existentei umane este absolvita de ridicolul pretentiei de a fi obiectiva.
Revenind la supravietuire ma simt dator sa dezvolt subiectul... Daca ne-am pune in situatia celui care intotdeauna priveste ½ goala a paharului supravietuirea ar deveni problematica, suicidul aparand tot mai des pe lista obtiunilor de iesire din criza.
In ceea ce priveste resemnarea in ansamblu raportata la alte notiuni ceva mai palpabile cum ar fi alb si negru, bine si rau, intelegi ideea...Ei bine daca o raportam la astfel de notiuni cea mai potrivita pereche contrast e notiunea de lupta.
Lupta/resemnare. Intensitatea cu care fiecare dintre noi traieste sentimentul asta e data direct proportional de intensitatea cu care a fost purtata lupta. Am auzit unele idei cum ca atunci cand porti o lupta cu morile de vant resemnarea nu poate fi dureroasa datorita intelegerii faptului ca te-ai raportat gresit la realitate. O lupta pe care te-ai hotarat sa nu o mai porti e o lupta pierduta, in acest moment resemnarea se identifica cu infrangerea, circumstantele sunt deja alta poveste. Dupa cum ne pricepem fiecare sa ne mintim mai bine, dezvoltam circumstantele sau ne raportam diferit la problema (diferit in sensul ca ii micsoram importanta), cert e ca mai toti reusim sa o facem. Supravietuim.
Adevarata problema in momentul asta incepe...Ca sa nu ma pierd in amanunte am impartit "supravietuitorii" in 2 mari categorii: 1-cei care dezvolta circumstantele si 2-cei care se raporteaza diferit.
Nu analizez ideea "dezvoltarii circumstantelor" pentru ca e comuna si comoda, caracteristica genului superficial.
Spre deosebire insa de modalitatea relativ simpla si stangace de a te minti pentru a indura mai usor resemnarea, cu privire la circumstantele in care s-a defasurat actiunea, alterand amintirea faptului in sine, punandu-l intr-o lumina mai proasta, ceva de genul "strugurii sunt acrii", exista o alta modalitate mai elaborata si mai periculoasa.
La o prima privire modalitatea de a depasi momenul resemnarii intr-o maniera ceva mai demna decat cea amintita mai sus e sa te raportezi diferit la obiectul resemnarii. Acum, raportarea poate fi facuta prin suprautoevaluare sau prin subautoevaluare. Amble modalitati de a te minti duc inevitabil in aceeasi capcana: alterarea intregului sistem valoric. Incerc o abordare ceva mai simpla a problemei punand-o in urmatorii termeni "sunt prea delicat sa ma chinui sa ajung la struguri" sau "nu merit strugurii, nu-i de mirare ca n-ajung la ei".
Sa enunti un fapt de genul asta nu-i chiar asa de greu cum e sa crezi in valoarea de adevar care o presupune. Daca ajungi sa faci un astfel de rationament nu-l faci in van ci incerci din rasputeri sa crezi in el, si de cele mai multe ori smecheria tine. Pentru ca atunci cand spui ca strugurii sunt acri stii ca sunt voci care vor spune ca sunt dulci atunci spui despre tine ca esti prea delicat sau ca nu-i meriti... stii ca nici o alta voce nu te poate contrazice, dat fiind caracterul strict subiectiv al ideilor enuntate de tine la adresa propriei persoane.
Echilibrul fiecaruia dintre noi presupune existenta unui sistem valoric care, ca orice sistem, are nevoie de cel putin un punct de referinta. Pentru majoriatea oamenilor, in alcatuirea sistemului valoric, punctul de referinta il reprezinta propriile persoane. Deci felul in care ne raportam la diverse lucruri (intelegand aici fapte, persoane, etc.) reprezinta unitatea de masura pe care o avem in acest sistem. In cazul adaptarii la o traire ca resemnarea uneori ne folosim de formula pe care am descris-o mai sus, care are drept efect modificarea perceptiei despre noi insine, implicit modificarea interegului sistem valoric propriu.[/INDENT]
.
