Despre pacat in general
Pacatul e o infidelitate si o nedreptate fata de Dumnezeu si semenii nostri. Pacatul a existat de cand este omenirea, exista si va exista cat va dura omenirea. Indiferent de civilizatie, stiinta sau tehnica, interiorul omului, cu pacatele sau virtutiile lui, a ramas acelasi.
Pacatul facut cu 5.000 de ani in urma e acelasi cu cel pe care il facem noi azi. Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de pacat.
In aceleasi pacate poate cadea si un simplu cersetor sau un muncitor, ca si un savant sau mare demnitar.
Pornirile spre a pacatui exista in acelasi fel la toti oamenii, datorita alterarii fiintei umane uin urma pacatului lui Adam. Deci, cu inclinatia spre pacat, se naste genealogic fiecare om muritor de pe acest pamant.
Insa disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei inmagazinate in fiinta noastra pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului Duhului Sfant.
Nici o stiinta sau tehnica nu poate aduce moralitatea, dimpotriva contribuie foarte mult la departarea omului de Dumnezeu, de tot ce este natural si firesc. Artificialul creat de om il orbeste, il duce intr-un automatism stereotip, il desfigureaza si il robotizeaza. Credinta in Dumnezeu tine de structura intima a persoanei umane, precum si de fondul moral ancestral, in virtutea caruia omul nazuieste spre bine, dreptate etc, si cand le realizeaza are multumire, satisfactie de natura morala.
Diavolul, care uraste pe om foarte mult, ii falsifica aceasta ralitate si il manevreaza cum vrea.
Nici un om nu poate sa spuna ca nu stie ce este si ce nu este pacat. Fiecare avem constiinta morala, care nu este altceva decat glasul lui Dumnezeu in om si care ne spune totdeauna cand facem un lucru daca e bine sau rau. Cel mai important este sa ascultam de aceasta constiinta morala si Dumnezeu ne va feri de pacat,
Pacatul a avut mari grave de la inceputul creatiei. Dupa ce Adam a pacatuit, Dumnezeu atat de mult s-a maniat pe el, incat pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci si asupra Creatiei.
Tot asa, pacatul facut azi de fiecare ins in parte se rasfrange nu numai asupra celui care l-a facut, ci si asupra familiei, casei, copiilor, gospodariei etc, deci are grave urmari asupra tuturor.

Foarte multi oameni, datorita unor mari necazuri pe care le au in viata si lipsei de experienta si practica bisericeasca, cad in necredinta sau, mai mult, unii ajung chiar la sinucidere.
Pentru o persoana care nu crede in existenta lui Dumenzeu, viata nu are sens. E foarte greu cand cineva exceleaza in aceasta atitudine de respingere a bunatatii divine.
Sunt momente si momente in viata. Ispita Satanei ii impinge pe unii sa nu creada in Dumnezeu. Bine ar fi sa se intoarca, sa-i lumineze Dumnezeu si sa-si observe pacatul. Bunul Dumnezeu, in orice moment, ca un parinte asteapta san e intoarcem si sa-I recunoastem paternitatea. Cei care imbatranesc in necredinta sunt de compatimit. Credinta e un reazem, un sprijin, o speranta, un ajutor efectiv pe care-l simti doar daca nu-I alterata simtirea, e un sens al vietii noastre pamantesti. Ce rost ar mai avea viata noastra, ce rost ar mai avea ratiunea noastra care ne face sa fim stapanitori ai acestei lumi daca nu credem in Dumnezeu?
Necredinta in Dumnezeu e o autointunecare, o autoindobitocire. Animalul nu are minte, insa omul o are si nu o valorifica cum spune psalmistul David: “Omul, in cinste fiind, n-a priceput si s-a alaturat dobitoacelor celor fara de minte” (ps 48:12). Aceasta este dorinta lui sa se asemene animalelor celor care nu au minte.
Toata viata trebuie sa luptam cu gandul ce ne vine referitor la necredinta in Dumnezeu si sa-l alungam. La aceest pacat al necredintei ajung cei ce nu au o educatie religioasa din copilarie, cei care nu au un exemplu de credinta in familie (parinti necredinciosi sau indiferenti), cei care nu au nici o tangenta cu Biserica etc.

Mandria e primul din cele sapte pacate capitale, dupa cum smerenia e cea mai mare virtute.
Insa atat de complex, de ambiguu, de perfid si viclean, de nociv si distrugator este acest pacat, incat si marii sfinti au fost ispititi de el. Nu este om pe fata pamantului care sa nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, pana la omul cel mai in varsta, de la cel mai simplu om, pana la cel mai invatat. Pacatul mandriei este Autosupra-dimensionarea persoanei noastre.
Suntem mandrii si facema cest pacat am mandriei atunci cand:
- ne atribuim unele merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre,
- cand ne laudam in fata oamenilor pentru ce am facut,
- fara sa gandim ca Dumnezeu ne-a invrednicit sa le facem,
- cand ne suparam pe oricine si din orice motiv,
- cand ne facem publicitate pentru orice fapta buna, pe care poate n-am facut-o,
- cand ignoram si radem atat pe buna dreptate, cat si pe nedrept de cineva,
- cand invidiem si uram pe cineva care e mai bun decat noi,
- cand vorbim pe cineva de rau indiferent daca este adevarat sau nu,
- cand ne imbracam in diferite haine tentante pentru a place oamenilor sau a fi in centrul atentiei,
- cand spunem aproapelui faptele bune pe care le-am facut etc.
Reversul acestui pacat este virtutea smereniei.
Din acest pacat se nasc toate celelate.
Toata viata trebuie sa luptam impotriva acestui pacat si sa fim constienti ca-I putem cadea prada in orice moment al vietii. Numai intelepciunea ne poate ajuta sa discernem acest pacat, sa sesizam aparitia lui in mintea noastra. Trebuie luptat din frageda tinerete impotriva acestui mare microb, pana nu produce “boli cronice” de netamaduit.
Foarte putini medici pot vindeca asemenea boli.

Pacatul, obiceiul rau sau viciul pot deveni la un moment dat, in om, ca a doua antura, ca ceva firesc. Pentru a nu se ajune acolo la o asemenea decadenta morala, anu ase ajunge la starea cronica a bolii spirituale, trebuie neaparat sa cerem ajutorul lui Dumnezeu.
Un mare pacat, cu o nocivitate morala deosebit de grava asupra oamenilor, este portul indecent. Spre exemplu, o femeie se imbraca cu o fusta foarte scurta, merge la servici sau pe strada. Pe orice barbat care se uita involuntar la ea, diavolul desfranarii parca il electrocuteaza; o doreste in inima lui, pacatuieste in inima lui cu ea. Mantuitorul a spus ca: “daca vezi o femeie si o doresti in inima ta, ai si pacatuit cu eaâ€Â

Exista un obicei foarte rau la unii parinti de a-si blestema copiiii atunci cand ii supara. Tot timpul parintilor le-a fost recomandat ca atunci cand copiii nu sunt cuminti, sa-i mustre, insa niciodata sa nu-i blsteme. Deoarece blestemul, injuratura, cand sunt facute de parinte asupra copilului pe care l-a crescut, au urmari negative asupra lui.
Copilul care a fost blestemat de tatal sau mama lui si parinti nu s-au cait de acest pacat, neprimind iertarea Domnului, foarte usor e atins de blestem. Din aceasta cauza pot veni boli, necazuri, suferinte, esecuri in viata peste copiii respectivi.
Blestemele sunt foarte rele in casa, atat cand sunt rostite de parinti asupra copiilor, cat si invers, de copii asupra parintilor. Multi copii nu se casatoresc sau celor care se casatoresc nu le merge bine in casnicie din cauza blestemelor parintilor. Remediul cel mai eficient impotriva acestor blesteme transmisibile e pocainta de pacat “Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9) Foarte grav e cand parintii sau copii nu fac aceste lucruri caci dincolo de mormant nu se mai paote face nimic.
Sa ne ferim a rosti orice cuvant asupora copiilor nostri pentru a nu se epercuta asupra lor si a nu le produce mari necazuri in viata.
De asemenea , copiii niciodata sa nu-si blesteme sau sa-si injure parintii care i-au nascut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chair sa-si loveasca parintii, pe cei care i-au nascut. Se spune ca acelui copil care si-a lovit parintele, mana respectiva nu-I mai putrezeste. E ceva infricosator! Pentru orice cuvant iesit din gura noastra vom da aspuns in ziua Judecatii inaintea lui Dumenzeu.

Asistam candva la un fapt deosebit de grav. Niste parinti foarte tineri se amuzau de copilasul lor care avea 4 ani, si pe care il invatasera sa dea Diavolului, sa injure. Copilul vorbind gangav, cand injura parea atat de amuzant, incat producea rasete celor care-l ascultau. Cata iresponsabilitate la acei parinti. In loc sa-l invete pe copil a se eri sa pomeneasca numele Satanei, deoarece numele Satanei este cel mai nociv nume, ei dimpotriva, indirect, si involuntar, ii faceau cel mai mare rau copilului. De asemenea am observat acest obicei rau la foarte multi oameni: sa injure, sa dea Diavolului casa , masa , animalele, copiii, hainele, gospodaria, tot ce le apare in fata. Dand Diavolulu pe cineva sau ceva, tu ii doresti raul. In loc sa zici sa fie al lui Dumneze lucrul respectiv, adica sa aibe parte de Dumnezeu, tu insuti il inchini Satanei.
O foarte mare iresponsabilitate exista la cei care injura si pomenesc numele Satanei!
Numele Diavolului contine cel mai mare rau, o puternica doza de energie negativa, contine raul in sine, contine pe Diavol care este izvorul raului. Or, cel care rosteste zilnic numele Diavolului nu face altceva decat sa-l cheme pe Satana in sufletul, in inima si mintea lui.
Trebuie sa alegem: ori chemam pe Dumnezeu zilnic prin rugaciune si prin pomenirea Numelui Sau, care este izvorul binelui, binele in sine si pozitivul prin excelenta, ori pe Satana cu tot raul lui. Vom da raspuns in ziua Judecatii pentru fiecare cuvant pe care l-am rostit in viata (Matei 12:36 “Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvint nefolositor, pe care-l vor fi rostit” ). Sa ne ferim in toata viata noastra a spune cuvinte rele si dimpotriva, sa rostim cat mai mutle cuvinte ziditoare de suflet dupa cuvantul lui Pavel care spune: “Niciun cuvint stricat sa nu va iasa din gura; ci unul bun, pentru zidire, dupa cum e nevoie, ca sa dea har celor ce-l aud.” (Efeseni 4:29)

Asistam candva la un fapt deosebit de grav. Niste parinti foarte tineri se amuzau de copilasul lor care avea 4 ani, si pe care il invatasera sa dea Diavolului, sa injure. Copilul vorbind gangav, cand injura parea atat de amuzant, incat producea rasete celor care-l ascultau. Cata iresponsabilitate la acei parinti. In loc sa-l invete pe copil a se eri sa pomeneasca numele Satanei, deoarece numele Satanei este cel mai nociv nume, ei dimpotriva, indirect, si involuntar, ii faceau cel mai mare rau copilului. De asemenea am observat acest obicei rau la foarte multi oameni: sa injure, sa dea Diavolului casa , masa , animalele, copiii, hainele, gospodaria, tot ce le apare in fata. Dand Diavolulu pe cineva sau ceva, tu ii doresti raul. In loc sa zici sa fie al lui Dumneze lucrul respectiv, adica sa aibe parte de Dumnezeu, tu insuti il inchini Satanei.
O foarte mare iresponsabilitate exista la cei care injura si pomenesc numele Satanei!
Numele Diavolului contine cel mai mare rau, o puternica doza de energie negativa, contine raul in sine, contine pe Diavol care este izvorul raului. Or, cel care rosteste zilnic numele Diavolului nu face altceva decat sa-l cheme pe Satana in sufletul, in inima si mintea lui.
Trebuie sa alegem: ori chemam pe Dumnezeu zilnic prin rugaciune si prin pomenirea Numelui Sau, care este izvorul binelui, binele in sine si pozitivul prin excelenta, ori pe Satana cu tot raul lui. Vom da raspuns in ziua Judecatii pentru fiecare cuvant pe care l-am rostit in viata (Matei 12:36 “Va spun ca, in ziua judecatii, oamenii vor da socoteala de orice cuvint nefolositor, pe care-l vor fi rostit” ). Sa ne ferim in toata viata noastra a spune cuvinte rele si dimpotriva, sa rostim cat mai mutle cuvinte ziditoare de suflet dupa cuvantul lui Pavel care spune: “Niciun cuvint stricat sa nu va iasa din gura; ci unul bun, pentru zidire, dupa cum e nevoie, ca sa dea har celor ce-l aud.” (Efeseni 4:29)

Cunoastem din Sfanta Scriptura ca Dumnezeu le-a dat oamenilor, intre alte porunci si pe aceea a muncii si a odihnei, dupa cuvantul care spune: “Sase zile sa lucrezi, iar in ziua a saptea sa te odihnesti; sa te odihnesti, chiar in vremea aratului si seceratului” (Exod 34:21)
Asadar le-a spus sa lucreze sase zile si in a saptea sa se odihneasca. Cu atat mai mult, in crestinism exista aceste zile de odihna: Dumincia si sarbatorile. Cand se respecta aceste zile se produce un echilibru cosmic, biologic, ecologic, psihologic si mai ales spiritual. Cand nu se respecta aceste zile de odihna vine pedeapsa lui Dumnezeu peste acea familie. Unii lucreaza la camp, altii isi fac in casa, alte gospodine isi fac curatenie, isi spala etc.
Aceste pacate, o data facute, iarasi au efect asupra familiei respective. Vin certuri, necazuri, boli, batai, despartiri etc. , fara ca oamenii sa-si dea seama de ce si de unde vin.
Peste acei oameni care nu respecta zilele de odihna, vin mari necazuri. Ele vin atat peste ei, cat si peste copiii lor.
Duminicile si Sarbatorile nu avem voie sa facem nici un lucru acasa. Femeile nu au voie sa spele, sa coasa, sa mature, barbatii nu au voie sa lucreze la camp sau altceva. In acele zile trebuie sa mergem la Biserica, s ane odihnim, sa citim Biblia, sa ne rugam etc.

daca nu ziceai de duminica, as fi crezut ca esti AZS

Unul din marile pacate ce macina omenirea dintotdeauna este pacatul betiei. La unii oameni acest pacat este incurabil, devine o patima de netamaduit. Se ajunge la o asemenea stare datorita lipsei de credinta, datoria lipsei de vointa sau datorita unor necazuri pe care omul nu poate sa le depaseasca si nu cere ajutorul lui Dumnezeu si al Bisericii.
Pentru a nu se ajunge la acest pacat se recomanda cele mai sus numite: cumpatare inca din frageda copilarie, evitarea de anturaje, departarea de prieteni ce ne influenteaza la asemenea patima.
Betia paote aduce cele mai mari rele asupra noastra ca persoane, asupra familiei noastre sia supra societatii in care traim.
Betia aduce: certuri, scandaluri, batai, crime, despartiri, sinucideri, desfranari etc.

Pacatul apelarii la vrajitorii, farmece, descantece si alte lucruri diavolesti, oculte in scopul dobandirii unui ajutor



Trebuie sa fim constienti ca exista cele doua realitati: Dumnezeu si Satana. Bunul Dumnezeuv rea sa ne mantuiasca, insa Satana nu doreste mantuirea noastra si vrea sa ne ducem cu el in infernul cel vesnic. De aceea intinde orice fel de curse omenirii pentru a prinde pe cat mai multi. Intinde multe momeli printre care momeala aceasta a ocultismului, vrajitoriei, despre care se crede ca ar fi binefacatoare.
Satana, fiind spirit, ia diferite infatisari, cunoaste tot, trecutul vietii noastre, lucreaza prin oameni, prin animale si prin obiecte, are puterea de a distruge si aceasta o face servindu-se de oamenii inraiti, cu mintea pervertita si intunecata de patimi.
Oamenii vrajitori vor fi cel mai qaspru pedepsiti de Dumnezeu, deoarece ei, cosntienti fiind se leapada de Dumnezeu inca din aceasta viata, de buna voie chiar. Dumnezeul lor devine Satana; lui I se inchina toata viata, lui ii slujesc, lui ii aduc jertfe. O intampalre era odata spusa de cineva: odata la o persoana a venit o vrajitoare cam de 60 de ani. Dupa ce si-a amrturisit din pacate, cele mai mutel din copilarie, toate relele ce facuse oamenilor prin vrajitoriile ei. Omul povestindu-i multe despre Dumnezeu i-a facut cunsocute multe si femeia la final a ajusn foarte deznadajduita. Cand a plecat, parca a itnrat un duh in ea; a icneput sa alerge atat de tare pe drum incat s-a izbit cu capul de o stanca si amurit pe loc.
Dumnezeu ne descopera ca Satana isi lause acea ucenica a lui cu trupul ei pamantesc. Asa cum fiecare om in momentul incetarii din viata trece prin niste judecati ale lui Dumnezeu, asa a aratat ca vrajitorii sunt cei mai aspru pedepsiti. Ei de buna voie s-au lepadat de Dumnezeu si s-au inchinat Diavolului.
Este o mare greseala cand cineva apeleaza la vrajitori pentru a li se indeplini o dorinta in casa. Se poate indeplini pe moment acea dorinta cu pouterea Satanei, insa nu are viata lunga, nu poate avea un efect indelungat.
Sunt cunscoute atatea cazuri cand unii aprinti si-au casatorit copii cu ajutoprul farmecelor. Totul a fost bine pe moment, insa nu a durat mult timp si a venit inevitabila despartire. Trebuie sa fim cosntienti ca Diavolul nu ne face nici un bine pentru viata noastra. Tot binele savarsit prin vraji nu numai ca nua re viata lunga, ci si distruge totul.
Trebuie sa ne ferim a merge la vrajotori ca si cum am pune mana pe foc.

O maxima responsabilitate pentru parinti este aceea de a insufla copiilor lor, inca dinf rageda copilarie, credinta in Dumnezeu. Cel mai productiv teren pentru sadirea credintei in Dumnezeu este sufletul copilului. Daca nu este educat copilul de mic sa creada in Dumnezeu, sa se roage lui Dumnezeu, sa mearga la Biserica etc., cand creste mare este foarte greu sau devine imposibil.
O multime de oameni se plang de copiii lor cand ajung mari, ca nu-I asculta, ca fac numei rele. Educatia religioasa este fundamentala pentru formarea personalitatii unui copil. “Invata pe copil calea pe care trebuie so urmeze, si cind va imbatrini, nu se va abate de la ea”. (Proverbe 22:6)
Dupa cum ingrijesti de o planta sa creasca mare si sa dea rod, tot asa trebuie sa ingrijim si de un copil pentru a da rod cat mai bogat mai tarziu.
Nu este suficienta ingrijirea trupeasca (imbracaminte si mancare), deoarece acestea nu-l formeaza si nu-l modeleaza in viata, ci mai importanta este ingrijirea sufleteasca, deoarece aceasta este vesnica, aceasta il innobileaza, ii da bunatate, dragoste, mila si toate virtutile.
Daca s-ar face o educatie religioasa atat in familie, cat si la scoal, omenirea ar avea mult de castigat: s-ar reduce suferinta si pacatele din lume, s-ar crea un echilibru al universului, s-ar prelungi viata acestei lumi.
Ca parinte, cand educi un copil nu este suficient sa-I spui doar, ci trebuie sa faci impreuna cu el, sa te arati exemplu persoonal si viu. Sa ingenunchezi cu el si sa te rogi, sa-l iei de mana si sa mergi la Biserica, sa te feresti a vorbi cuvant rau, a face orice gest necontrolat, pentru ca el te copiaza intocmai.

O mare strategie psihologica a Satanei pentru intinarea mintii, inimii, trupului si a intregii fiinte umane este pornografia. Acest pacat a luat proportii in ultimii ani, cum nu a fost de cand este omenirea.
Imaginatia are cea mai mare putere de penetrare asupra fiintei umane. O imagine, o fotografie cand o vezi si ti se intipareste in minte si paote sa ne-o reaminteasca Diavolul si peste zeci de ani de zile. Cand privesti mai ales la o fotografie pronografica sau la un film pronografic este cel mai nociv lucru pe care-l poti face. Mai ales pentru cei tineri care se spurca cua astfel de imaginii, foarte greu si le vor putea alunga din minte sau poate chair toata viata vor fi obsedati.
Trebuie sa fim foarte atenti la ceea ce privim, la ceea ce inmagazinam in sufletul nostru prin imaginatie. Nu trebuie sa existe niciodata curiozitatea in acest sens. Acestea sunt momelile psihologice ale Satanei. Diavolul vrea sa intineze toate mintile oamenilor de la cei mai tineri, pana la cei mai in varsta.
Pornografia este cea mai distructiva arma a Satanei. Se observa la multi oameni cum poarta la ei sau in masini astfel de fotografii. Cum de nu le este rusine de copii sau cum de nu se tem ca pot indobitoci pe copiii lor, dandu-le prilejul sa se strice foarte usor. Ne intrebam cum paote un om sa gandeasca pozitiv, sa aiba mintea la Dumnezeu, cand ei tot timpul are in fata asemenea inagini murdare pronografice. Parca a luat Diavolul mintile cu totul unor asemenea oameni! Nu trebuie sa ne mai mire in aceste situatii raul care este in lume.
Feriti mintile curate ale copiilor! Nu le spurcati! Ajutati-va ajutand pe acesti copii!

Cel care fura si introduce la el in casa lucrul furat, introduce blestemul lui Dumnezeu. Niciodata nu trebuie sa avem in casa un lucru furat. Trebuie ori sa se inapoieze lucrul in chip discret, la cel de la care s-a luat, ori sa se dea altei persoane. Omul care este pagubit blesteama pe cel care l-a furat. Acel blestem va veni candva asupra celui care a furat (asta nu inseaman ca cel care blesteama nu greseste).
S-au intampalt multe cazuri cand s-au furat lucruri si s-au tinut in casa ori s-au folosit. Dupa un timp au venit peste hot boli foarte grele, pana la apralizie, ori au venit peste copii lui. Peste unii a adus Diavolul certuri sau peste altii au venit diferite aptimi. Nu au amrturisit Domnului pacatul, nu au aruncat lucrul furat din casa lor si au venit peste ai pedepse de la Dumnezeu.
Chiar daca nu vine imediat, va veni mai tarziu cand nici nu se asteapta omul sau daca nu vine pedeapsa peste cel care a furat, sigur va venii peste copiii lui.
S-au intampalt cazuri cand cineva a furat de la un om sarac. Acel om a plans inaintea lui Dumnezeu si nu dupa mult timp a vazut minune, cum Dumenzeu i-a adus lucrul inapoi si l-a pedepsit pe cel care a furat.
Niciodata sa nu ne bucuram de un lucru care nu-I al nostru, sa-l dam la altcineva daca ne-a parvenit in vreun fel sau altul

Pentru ce se casatoresc oamenii? Pentru a indeplini trei scopuri: sa inmulteasca neamul omenesc, sa se ajute reciproc, sa starpeasca patimile desfranarii Deci doi tineri cand se casatoresc, daca incalca unul din cele trei scopuri, fac un mare pacat
Unul din cele trei scopuri care se incalca foarte des este cel al inmultirii oamenilor, al procrearii. Nu lasa mersul normal al vietii, ci isi programeaza cati copii sa faca, dupa bunul lor plac. Lasa un copil sau doi sa se nasca si restul ii arunca la canal. Cea mai oribila crima este avortul, cand mama isi omoara propriul copil. Nici animalele nu fac asa ceva, dimpotriva nasc cati pui le da Dumnezeu si ii iubesc foarte mult.
Toate pacatele se pot ierta, dar pacatul acesta al avortului, al crimei asupra unui suflet nevinovat poate fi iertat doar cu pretul unor osteneli, al unei pocainte care poate dura viata intreaga. Sangele acelui prunc nevinovat striga din pamant. Acei prunci avortati plang inaintea lui Dumnezeu si cer razbunarea sangelui varsat de mama.
Cel mai mare bine pe care-l poti face in viata, ca om casatorit, este sa dai viata mai departe. Oricat ai posti, oricat te-ai ruga, oricat ai da de pomana, nu este mai mare lucru ca atunci cand dai viata unui om. Toti Sfintii din ceruri cu toti ingerii si intregul cer se bucura cand se naste un copil. Singura mama paote face o asemenea minune, ea este singurul laborator ce poate da nastere unei fiinte umane.
Daca refuza a da nastere, a da viata, refuza ea insasi a avea viata vesnica. Majoritatea femeilor, foarte comod, justifica faptul ca nu nasc copii mai multi datorita contextului in care traiesc: ca nu au cu ce sa-I hraneasca si sa-I creasca. Insa aceasta este o mare cursa pe care le-o intinde Satana.
Trebuie sa fim constienti ca Dumenzeu niciodata nu va da voie sa se nasca un copil fara a acea asigurata bucatica lui de paine. Este un mers firesc si antural al lucrurilor sa se intample asa. Atunci cand nua vem credinta in Dumenzeu se produce nefirescul, nenaturalul.
Atunci cand cineva avorteaza nu are credinta in Bunul Dumnezeu, in faptul ca El este deasupra si va ocroti acel copil; lipsind credinta in Dumenzeu se ajunge la pacatul pruncuciderii,adica al avortului.

Pacatul curviei este cand cineva necasatorit se impreuneaza cu alta persoana. Chiar si ginerele cu mireaza, inainte de a se cununa in Biserica, nu au voie sa se impreuneze. Daca se impreuneaza, fac pacatul curviei. Mireaza, cand se imbraca in haina alba, cimbolizeaza curatenia ei sufleteasca si trupeasca si deci daca s-a impreunat, chiar cu viitorul ei sot, si-a intinat acea haina alba si nu mai are voie sa o imbrace. Atat baiatul, cat si fata, daca s-au impreunat cu alte persoane inainte de casatoria lor, au facut pacatul curviei. De asemenea femeile vaduve sau barbatii vaduvi, daca gresesc cu alte persoane, fac pacatul curviei.

tred inchis