Stiri

Florin Piersic – Hoinărind printre amintiri, aniversare a 50 de ani de carieră

Florin Piersic – Hoinărind printre amintiri, aniversare a 50 de ani de carieră

Pe 23 martie, la Sala Palatului din Bucureşti, agenţia Vreau Bilet, ne aşteaptă la un spectacol de gală în omagiul marelui Maestru Florin Piersic, pentru a marca cei 50 de ani de carieră ai acestuia. Spectacolul Hoinărind printre amintiri ne îndeamnă să ca să nu uităm că ” există un actor în România, un om pe care îl cheamă Florin Piersic şi care o sa fie nu numai prieten, ci omul care de oriunde din orice loc va răspunde prezent" după cum spune chiar Florin Piersic.

 

A sosit insă vremea ca noi, spectatorii, privitorii după cum îi place să ne numească, să răspundem prezent unui spectacol unic prilejuit de aniversarea a 50 de ani de carieră ai Maestrului Florin Piersic. Dar ce-ar mai fi de spus despre o viaţă şi despre o carieră care au fost pagini dintr-o carte deschisă înspre vieţile tuturor ? Veţi rămâne uimiţi, mai sunt milioane de secrete tainuite intr-un suflet de copil!

 

,,Hoinărind printre amintiri se va constitui intr-un lant de memorii, dar si surprize, pe care prietenii lui de suflet, nume mari din lumea muzicii, teatrului şi filmului românesc sau oameni simpli care i-au tăiat calea vieţii, vor să i le dăruiască pe parcursul a 4 ore într-un cadru fastuos pe 23 martie la Sala Palatului.

 

Ne referim la personalitati precum Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Draga Olteanu Matei, Nae Lazarescu, Vasile Murariu, Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitaneascu, Jean Constantin, Dorel Visan, Emilia Popescu, Corina Chiriac, Nicolae Caragea, Fantasy Band, Dumitru Farcas, Monica Anghel, Ovidiu Komornic, OK Band, Mirabela Dauer, Madalina Manole, Andra, Octavian Ursulescu, Szoby Czeh, Baletul Teatrului de Revista Constantin Tănase şi alte participări surpriza. Toţi aceşti invitaţi, alături de Mihaela Rădulescu, în calitate de amfitrion, îl vor purta pe actor printre zeci de povesti minunate desprinse chiar din magnifica sa viata.

 

Pepino Popescu, Preşedintele agenţiei Vreau Bilet a ţinut să precizeze la finalul comunicatului că „Agenţia Vreau Bilet organizează această aniversare grandioasă în semn de omagiu pentru jumătate de secol în care Florin Piersic ne-a încântat cu şarmul şi talentul său deosebit. Dorim să mulţumim pe această cale tuturor celor care au dorit să-l sărbătorească pe maestru, şi totodată să ne cerem scuze dacă, din pricina timpului limitat, am omis persoane dragi, care ar fi trebuit să fie prezente la rândul lor in cadrul spectacolului. Sperăm însă ca Florin Piersic să fie la fel de emoţionat de această surpriză la fel de mult cum a facut-o şi el cu noi incă de la începutul impresionantei sale cariere.”

 

Sursa: vreaubilet.ro Autor: Daimon, postat vineri, 12 februarie 2010, 09:50

Comentarii(0)

Adauga comentariul tau

 

Ai o stire?

 

Daca ai aflat ceva interesant si vrei sa impartasesti cu noi, ai numai de castigat!

Adauga stire

Arhiva stiri