Stiri

Pro si contra Big Brother

Pro si contra Big Brother

ZIUA a lansat o dezbatere publica in ziar si un forum on-line (www.ziua.net) al caror subiect este Big Brother si care ar trebui, daca ar trebui, sa fie limitele unei astfel de emisiuni.

Discutiile isi vor gasi zilnic un loc in paginile cotidianului, pana pe 29 martie cand va avea loc, de la orele 11.00, la Hotelul bucurestean J.W. Marriott o masa rotunda la care vor participa personalitati din toate domeniile reprezentative ale societatii - politicieni, intelectuali, reprezentanti ai mass-media.

Eugen Uricaru, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania: "Personal sunt total impotriva. Este cea mai mare tampenie care duce la dezumanizare. Nu stiu insa in ce masura e bine sa interzici ceva, fiindca s-ar crea un precedent periculos. Telespectatorii ar trebui sa sanctioneze genul acesta de emisiuni. Nu trebuie sa i se creeze senzatia unui public cvasi-needucat ca prin astfel de programe ii este transmisa informatie. Limitarea la difuzarea unor fragmente si a altora dupa anumite ore, ar putea fi o solutie de bun simt".

Cristi Puiu, regizor si scenarist: "Nu-mi dau seama. E destul de delicat. In principiu, e un efect secundar nociv al televiziunii in ansamblu, nu neaparat al unei emisiuni. Nu e singurul. Sunt o multime de altele, insa totul are legatura cu goana dupa bani. De la bun inceput e un pariu gresit care se imperecheaza cu o era din ce in ce mai audio-video. Eventuala interzicere a emisiunii Big Brother ar amplifica curiozitatea telespectatorilor. Exista tipuri de restrictii pe care CNA-ul, organismul abilitat, le poate impune".

Alexandru Papadopol, actor: "Nu pot sa ma pronunt. Nu este problema mea si nici nu stiu ce se intampla la Big Brother, sunt foarte ocupat cu filmarile si nu ma uit. Exista o institutie numita CNA care face legea in audio-vizual. Asadar, ei sunt cei care trebuie sa stabileasca, de fapt si stabilesc, daca un astfel de show trebuie limitat sau interzis. Ceea ce zice CNA-ul este lege si trebuie sa ne conformam".

Valentin Gora, membru al grupului Divertis: "Eu nu sunt spectator de Big Brother, dar nu sunt pentru interzicerea emisiunii fiindca ar duce la precedente. Cel mai bun CNA e telecomanda. Omul poate alege. Atata timp cat o televiziune incalca reguli, ea trebuie sa suporte consecintele. Daca mai departe e bine sau rau, atunci trebuie schimbate regulile jocului. In fond, orice scandal nu face decat sa creasca interesul pentru subiectul respectiv. Pana la urma e in interesul producatorilor sa fie scandal care se transforma apoi in minute bune de publicitate. Eu cred ca Romania are nevoie de Big Brother, odata ce are nevoie si de scandaluri".

Horatiu Malaele, actor, regizor, caricaturist: "Ce-i aia? Adica Fratele mai mare? Sa fie sanatos si el, si Prima. Nu ma pricep, nu ma bag".

Pareri exprimate pe Internet Invechit: "Cred ca cel mai simplu ar fi sa-l codeze in vreun fel sau altul, ca posibilitati sunt destule. Daca vrei sa inveti ceva, trebuie sa platesti - carti, cursuri... totul se plateste. Pai daca vrei sa te prostesti, de ce sa fie gratuit. Toata lumea care vrea BB sa plateasca, poate asa se vor gandi de doua ori cand vor scoate banii din buzunar. De ce sa fie gratis indobitocirea?".

Dr. Gheorghe Plesea: "Orwell - "Libertate inseamna libertatea de a afirma ca 2+ 2=4, daca asta e garantata atunci restul urmeaza". Citatul e aproximativ, l-am memorat in suflet acum vreo 20-25 ani cand am citit "1984". Si inversul, mult mai tragic este de conceput: sa interzici o prostie e un inceput, tot restul urmeaza!!! Samanta cenzurii exista si incetul cu incetul, extensiv, orice va putea fi declarat obscen, imoral, de prost gust, antisocial, antisemit, anticrestin, antiuman, anti... Abia acum se profileaza Big Brother!!!!!!!!! Semnez in clar si ii indemn si pe altii sa o faca - anonimii nu conteaza, numele si numarul acestor nume le da taria de a spune NU sau DA".

Matilda: "Salut! Nu trebuie interzis Big Brother".

Diana: "Distanta intre democratie si anarhie... Romania vrea sa intre in trei ani in UE... cu venituri de 10 ori mai mici, cu programe sexy/porno la ora desenelor animate, cu reclame la tigari + bauturi alcoolice pe strada sau la TV, cu ziaristi batuti, cu ziare hartuite de guvern, cu o justitie aflata sub papucul politicienilor etc., etc., etc. Daca n-ar fi de plans, ar fi de ras...".

Sursa: ziua Autor: Anonymous, postat marti, 23 martie 2004, 09:00

Comentarii(2)

eeee24-03-2004 14:21:29
eeee
imi place big brother

imi place aceasta emisiune dar cred ca exagereaza cu anumite scene

mihail24-03-2004 10:50:33
mihail
bb

big brother e o idiotie ticaloasa

Adauga comentariul tau

 

Ai o stire?

 

Daca ai aflat ceva interesant si vrei sa impartasesti cu noi, ai numai de castigat!

Adauga stire

Arhiva stiri