Stiri

Selectia Nationala Eurovision are mascota

Selectia Nationala Eurovision are mascota

Marţi, 2 februarie, s-a desfăşurat la TVR jurizarea machetelor înscrise la concursul Creează mascota Eurovision 2010 în România!. Şi cum Selecţia Naţională a concursului Eurovision 2010 este un eveniment coprodus în premieră de Televiziunea Română şi ziarul Adevărul, din juriu au făcut parte reprezentanţi ai ambelor instituţii: Marina Almăşan, coordonatoarea proiectului Eurovision 2010 şi Alexandru Catalan, director de comunicare Adevărul Holding, alături de specialişti pe partea de scenografie, videografică, producţie artistică şi realizare de materiale promoţionale.

La concurs s-au înscris peste 300 de lucrări trimise de concurenţi de toate vârstele (de la 7 la 64 de ani), din întreaga ţară. După studierea atentă a tuturor lucrărillor, juriul a decis ca cea mai bună propunere de mascotă este „Eurovi-Zâna“, realizată de Carmen Dumitrescu Ştefania, din Bucureşti. Astfel, autoarea a câştigat premiul de 500 de euro pus în joc, iar creaţia sa, după ce va suferi mici modificări, va avea un rol aparte în Selecţia Naţională Eurovision 2010 şi va însoţi echipa României la Oslo, la Finala Eurovision.

În acest moment, la TVR se desfăşoară filmările la videoclipurile celor 16 finalişti, ce vor fi ulterior difuzate atât online, cât şi la televizor. Ştiri detaliate, înregistrări şi relatări despre/de la evenimentele legate de Selecţia Naţională Eurovision pot fi aflate accesând adresele de site speciale ale celor doi coproducători : www.tvr.ro/eurovision şi www.adevarul.ro/eurovision.

Sursa: Eurovision Autor: Adi.Vrauko, postat miercuri, 03 februarie 2010, 15:41
Tags: eurovision

Comentarii(0)

Adauga comentariul tau

 

Ai o stire?

 

Daca ai aflat ceva interesant si vrei sa impartasesti cu noi, ai numai de castigat!

Adauga stire

Arhiva stiri