Vedeta

Cristina Topescu

Nume complet: Cristina Topescu

Data nasterii: 04 iulie 1960

Locul nasterii: Oradea, Romania

Domenii activitate:
Biografie

Cristina Topescu s-a nascut pe 4 iulie 1960 la Oradea si este fiica celebrului comentator sportiv, Cristian Topescu de la care putem spune ca a mostenit curajul si profesionalismul. Cristina a ajuns in preajma televiziunii inca de mica, atunci cand in perioada 1970-1979 a oarut in numeroase emisiuni pentru copii si tineri. Dupa acea data, odata cu inceputul conflictului dintre tatal ei si autoritatile comuniste, si a plecarii mamei in Germania, anara nu mai are acces in televiziune, mai mult are dificultati in a-si gasi de lucru.

Cristina a absolvit Facultatea de Limbi Straine din Bucuresti, sectia engleza italiana, dupa care a trait din meditatii, a fost corector la "Contemporanul" si a scris la revista "Cinema" iar intr-o perioada traducea filmele care circulau pe video.

Din 1991 a revenit in televiziune iar de 10 ani si-a legat numele de cel al postului Prima TV acolo unde prezinta principalele stiri.

Momentul cel mai interesant, important sau spectaculos, cum vreti sa spuneti din viata Cristinei Topescu nu este insa legat de televiziune, ci dateaza din vara/toamna lui 1989 atunci cand Cristina a decis sa fuga din tara (la mama ei care se afla in Germania si despre care aflase ca ar fi bolnava) insa a fost prinsa si a petrecut cateva luni in inchisorile comuniste.

Cristina Topescu este necasatorita, si isi dedica o mare parte din timp carierei. Fire sensibila dar si orgolioasa, este sincera si iubeste oamenii si animalele. In masura posibilitatilor incearca sa se implice in cazurile sociale, sa sprijine batranii si copiii fara ajutor. Vedeta TV este implicata de altfel in o serie de campanii

Revenind la episodul mentionat mai sus, acesta a fost povestit pe indelete intr-o editie speciala a unei publicatii.


"Nu m-am gandit niciodata sa-mi parasesc tara. Intotdeauna dupa o saptamana, doua de stat prin strainataturi mi se punea un nod in stomac, un gol sau nu stiu cum sa-i zic, ceva-ul ala caruia i se spune, indeobste, dor. Sistemul in care am trait a avut insa "calitatea" de a-i indeparta si pe cei mai legati de glie dintre noi. Am fost plecata de patru ori la mama mea, incepand cu varsta de 16 ani. De fiecare data m-am intors la timp si n-am avut nici cea mai mica problema. Pentru ca, insa, odata devenita studenta, am refuzat elegant sa fiu membra de partid, din acel moment n-am mai pupat, ca sa zic asa, plecare peste hotare. Intre timp, tatal meu devenise din ce in ce mai "nongrat" in regimul ceausist, din ce in ce mai antipatic Cabinetului 2. De ce? Pentru simplul motiv ca avea prea multa popularitate si ca era prea iubit Se pare ca asta nu ii impiedica pe prietenii mei, Catavencii, de pilda, sa-si rada de el, de cate ori pot, asa cum o fac cu orice baron local, bunaoara. Pacat ca nu mai avem nici un Dumnezeu, nici cei mai talentati dintre noi... Pacat."

"Familia Topescu incepuse asadar sa aiba oarece probleme: telefoane ascultate, se pare chiar microfoane pe ici, pe colo, prin casa si alte acareturi din arsenalul binecunoscut. Eu, fata tatalui meu, cu notorietate mult mai mica, dar cu gura mare si neanimata de dorinta arzatoare, nici conformista macar, de a deveni membra PCR, sigur ca trebuia sa suport consecintele de rigoare. Faptul ca nu mai puteam pleca la mama mea, ca nu mai eram un om liber nici din acest punct de vedere, ar mai fi fost cum ar fi fost, dar cand mama mea s-a imbolna vit, suspecta fiind de cancer de pancreas, paharul s-a umplut de-a binelea. Avand un oarecare simt al aventurii, am hotarat ca singura solutie era, oricat de nebuneasca, sa fug. Nu-mi face mare placere, marturisesc, sa scriu despre asta. Cred ca sunt oameni care au indurat mult mai mult, care au facut ani grei de inchisoare in tara asta. Si pe urma, nici nu stiu daca fuga poate trece drept o forma de protest. E, mai curand, un abandon, e un fel de "ia mai da-i in... mama lor pe-astia...", e un risc asumat, dar nu e un act de mare eroism. A fost o teribila ocazie de a cunoaste pe propria piele regimul inchisorilor ceausiste, metodele slugilor lui si lumea extrem de interesanta si complexa, dramatica, pe alocuri, a celor din spatele gratiilor. Ma bucur ca am avut aceasta experienta! Tatal meu a trait cu teama ca, dupa cele trei luni si cinci zile petrecute in patru inchisori (doua aresturi si doua penitenciare), voi iesi de-acolo traumatizata, daca nu cumva chiar... cu un psihic foarte zdruncinat. Nici vorba de asa ceva! Chiar daca, pe perioada detentiei, am avut si multe momente de disperare, deloc vizibile pentru cei care ma anchetau, am iesit din aceste inchisori mai puternica decat oricand. De-atunci stiu ca sunt un om foarte puternic, ca greul imi mobilizeaza resorturi interioare pe care nici nu le banuiam. Asa ni se intampla tuturor."


continuarea povestii

star
Biografie